Aria bunătății

Din cele mai vechi timpuri, actele de bunătate au fost celebrate în diferite moduri. În unele culturi, bunătatea este o virtute, în altele este considerată normală. Oricum ar fi, se asociază cu starea de sănătate (fizică) a celui ce o practică.

Bunătatea este un fapt concret, dar în același timp greu de definit – o calitate a noastră care îi ajută pe ceilalți. Dar în cartea The Biology of Kindess (și în multe alte studii legate de acest subiect) se dovedește că bunătatea ne ajută și pe noi. Efectul bunătății se reflectă inclusiv asupra speranței de viață, a sănătății și a fericirii noastre (definită prin chestionare de mulțumire, securitate emoțională și financiară). Cercetările medicale au arătat că în cazul unui grup de pacienți internați pentru boli cardiovasculare mai serioase, în stare precară, bunătatea și optimismul exersate pe parcursul spitalizării au ameliorat evoluția. Bunătatea a fost cuantificată prin acte concrete de tipul complimentelor, ajutorului dat cuiva, confecționarea de mici daruri pentru anumite persoane ș.a.m.d. Iar optimismul se referea la citit și redat într-un jurnal doar lucrurile bune care se întâmplau zi de zi, ca de exemplu știrile frumoase, apoi micile ameliorări în starea de sănătate sau faptul că afară este soare.

În viața de zi cu zi bunătatea poate să însemne voluntariat, ajutorul dat necondiționat unui vecin care nu se poate deplasa, chiar și un sfat sau o vorbă bună sau însuși faptul că nu faci rău intenționat, că nu te cerți, nu ofensezi, nu critici. Aceste acte induc o stare de bine urmată de efecte biologice certe, dovedite, cu efect benefic asupra sănătății (The Biology of Kindness review: Living well and prospering; Vijaysree Venkatraman, NewScientist, 2024). Exercitarea bunătății reduce tensiunea arterială și necesarul de medicamente „de inimă” și previne apariția demenței. Explicațiile sunt logice – printre altele, stresul este unul dintre inamicii sănătății prin intermediul stresului oxidativ celular cu efect direct asupra îmbătrânirii celulare și a duratei de viață. Stresul poate să fie combătut prin zâmbet. Deci zâmbetul este un promotor al sănătății. Din cele mai vechi timpuri, actele de bunătate au fost celebrate în diferite moduri. În unele culturi, bunătatea este o virtute, în altele este considerată normală. Oricum ar fi, se asociază cu starea de sănătate (fizică) a celui ce o practică. Dar cu o condiție – să fie naturală, sinceră și „din suflet”. Dacă zâmbești din toată inima, vorba lui Woodhouse, dar în sinea ta curg toate combinațiile posibile de înjurături – efectul este nul. Cel mai mare izvor de bunătăți este Biblia, spun creștinii. Bunul samaritean și Isus sunt doar două dintre exemplele de bunătate transformată în mod de viață. În tradiția islamică, profetul Mohamed îndemna la bunătatea copiilor față de părinții lor. În Budism, compasiunea este una dintre virtuțile esențiale ale omului. Confucianismul consideră dragostea și grija față de părinți una dintre cele mai importante trăsături morale ale omenirii. Atât vechii greci, cât și romanii dăruiau mese gratuite celor nevoiași, practică numită Xenia în Grecia – concept care presupune ospitalitatea față de străini, văzută ca o obligație morală. Elea/Eleos, omologul grecesc al Clementiei la romani, era personificarea compasiunii, clemenței și milei, iar cea mai milostivă zeiță era Hestia, stăpâna familiei, inima Olimpului și personificarea focului din căminele muritorilor.

Totuși, conceptul de bunătate nu a fost mereu la fel înțeles; de exemplu, bunătatea străinilor era o idee care permitea părinților să își abandoneze copiii nedoriți în locuri prestabilite, la mănăstiri sau chiar pe stradă; obiceiul a apărut în antichitate și a persistat până în vremurile Renașterii, probabil și datorită modului în care era privită familia – celebrele Ospedale degli Innocenti apăreau în Renaștere ca ajutor pentru sutele de copii minori care trăiau singuri pe străzi. Evident că abandonul nu a dispărut, dar a căpătat forme moderne (John Boswell,The Kindness of Strangers). Pe lângă morală și caracter, știința de azi ne arată, deci, că bunătatea ne aduce și beneficii fizice concrete. Sigur că avem amabilitatea narcisistă, publică, cu surle și trâmbițe, caritatea vizibilă și mercantilă, complimentele false și interesate – persoanele acelea foarte amabile și foarte drăguțe care își schimbă comportamentul în funcție de interes și de interlocutor. Lor cu siguranță nu le va scădea tensiunea și nici nivelul de stres, fiind într-o continuă competiție cu toată lumea, iar zâmbetele prefăcute necesită un efort suplimentar care activează mai degrabă adrenalina decât hormonii fericirii. (https://www.thinkers360.com/tl/blog/members/history-of-kindness, Dean Miles, 2024). Alte studii arată că gesturile mici, zilnice contează și ele foarte mult. Nu toată lumea poate pleca voluntar în zone periculoase (cum au fost incendiile, foametea sau alte calamități naturale), dar fiecare poate ține ușa cuiva încărcat de bagaje sau poate zâmbi cuiva fără motiv. Deși în ziua de azi un astfel de zâmbet poate să fie luat drept hărțuire (am aflat de la o pacientă din SUA că în multe state o femeie nu mai are voie să stea singură în cabinet cu un medic bărbat, în special dacă este vorba de investigații de tipul colonoscopiei sau controlului ginecologic – cu potențial de agresiune sexuală!). În Journal of Experimental Psychology, a fost publicat un studiu populațional care arată tocmai acest fapt – că gesturile mici întâmplătoare, spontane, necalculate au impact asupra celor din jur, deși multă lume nu realizează acest lucru. Dacă alegi să vorbești frumos, să spui te rog, să mulțumești, să saluți cu un zâmbet un vecin – cei din jur reacționează la fel, iar șansele ca acele gesturi să fie interpretate în alt fel rămân încă mici, din fericire. Conexiunea socială pozitivă, plăcută, dar dezinteresată, simplă, directă, întâmplătoare, ar putea avea un impact mult mai mare decât ne imaginăm. Studiul a cuprins mai multe exemple – situații sociale concrete. Într-o grupă studenții au fost rugați să imagineze singuri o faptă bună de tipul condus acasă cu mașina un coleg. În alt grup, studenții primeau ciocolată caldă într-un patinoar și puteau să o bea ei sau să o dăruiască, la alegere, fiind rugați să acționeze la primul impuls. Cei care își dăruiau ciocolata caldă erau convinși că cei care o primeau erau indiferenți, că gestul lor nu contează. Totuși, „primitorii” erau încântați și surprinși. Aproape în unanimitate au declarat că au avut ceea ce putem numi un boost emoțional asemeni celor din copilărie. Dar problema principală este că majoritatea oamenilor își doresc să primească bunătate (gesturi, cadouri etc.), însă sunt mai puțin dispuși să o ofere. Stresul de care tot vorbim ne împiedică inclusiv să fim amabili cu cei din jur – avem senzația că un gest frumos este interpretat greșit, că vom fi judecați dacă suntem amabili și atunci alegem să fim așa cum se așteaptă toată lumea, urâcioși și cu nasul pe sus sau distanți în cel mai bun caz. O altă teamă este lipsa feed-back-ului sau a reciprocității la un gest frumos – dar acestea sunt secundare și nu trebuie niciodată așteptate sau presupuse; chiar dacă sunt dezirabile. De multe ori când apare impulsul de a fi buni, amabili, de a face un gest frumos – apare și analiza. Despicarea firului în patru, după zicala „nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită”. Există într-adevăr și un revers al medaliei. Există situații în care persoanele tratate frumos (dezinteresat) ajung să aștepte micile atenții ca și cum li se cuvin, iar când acestea se opresc atacă, se simt nedreptățite. Există și aceste fracturi de logică, dar ele nu sunt norma. Poate un prim act de bunătate ar fi și lipsa reacției la orice – să nu ne mai indignăm dacă ceva nu este exact așa cum am vrut, să nu ne certăm constant cu toți cei care fac ceva pentru noi, să nu mai criticăm mereu – zilele trecute un trecător l-a făcut pe un șofer bou, idiot și chior pentru că l-a claxonat – omul nostru era convins că este pe o trecere de pietoni când era de fapt cocoțat pe un marcaj rutier. Tonul arțăgos apare rapid, până numeri la trei, extrem de des în lumea ocupată de azi, în orice situație banală, de viață de zi cu zi, din convingerea fermă că fiecare este buricul pământului și cei din jur îi respiră aerul.

Legat de aceste gesturi mici pe care le ții minte – mă pregăteam să plătesc parcarea cu barieră din Unirii și la automat, din grabă și agitație, am introdus bonul de la parcare în fanta pentru cardurile bancare; evident că aparatul s-a blocat, iar coada din spatele meu nu era de neglijat. Am fost absolut șocată de calmul lor (oameni de toate vârstele), probabil aveam o față de panică totală, dar toată lumea vorbea frumos, căuta soluții… sunt situații banale, dar sunt de fapt cele cu care trăim zi de zi – nu trebuie să acționăm eroic doar în avalanșe sau naufragii, ci mereu. Primul semn de civilizație la specia umană a fost bunătatea – cred antropologii. Primul os femural descoperit cu calus (deci fractură vindecată) ar putea însemna zorii civilizației mai mult decât descoperirea focului – este semnul că cineva l-a îngrijit pe cel suferind, pentru că altfel era puțin probabil să se descurce singur, să vâneze, să se deplaseze (Margaret Mead). Legat de bunătatea față de membrii familiei și în special față de părinți – într-un număr viitor, dedicat obsesiei îmbătrânirii și singurătății vârstei a treia.

Apărut în Steaua 6/2024