Cititul – adio hârtie?

Lumea noastră digitală face ca mare parte dintre textele pe care le citim să fie pe ecrane. Puțină lume, la nivel global, mai citește carte clasică sau presă pe hârtie. Kindle sau alte astfel de aplicații sau instrumente oferă sute de pagini de carte condensate într-o tabletă mult mai ușor de transportat sau de păstrat – dispar rafturile de cărți „dezordonate” și aglomerate, dar și o mare parte din farmec. În cazul cititului de plăcere, lucrurile nu sunt încă atât de grave, multă lume continuând să prefere cartea fizică, dar în cazul corporațiilor și al altor tipuri de meserii textul digital a câștigat teren în mod evident. Există argumente pro și contra cititului pe ecran versus cititul clasic de pe hârtie în funcție de context, de conținut și de obiceiuri personale. Mai există și campania ecologistă agresivă care susține cruțarea hârtiei pentru a salva pădurile – reală și importantă până la un anumit punct. Studiile ne spun că textul pe hârtie se înțelege mai ușor decât cel de pe ecrane pentru că oferă indicii spațiale și tactile – inclusiv faptul că trebuie să „dai pagina”, apoi capitolele și numărul vizibil al paginii sau eventualele ilustrații – toate mult mai accesibile pe hârtie. De asemenea, fapte ce pot părea banale: că poți să vezi cât ai citit, unde ai rămas, că ai un semn de carte sau o pagină îndoită sau că poți să te întorci la o anumită pagină, să revezi o idee. Este mai ușor să dai paginile decât sa scrollezi (deși poți căuta cuvinte cheie în unele aplicații). Asta ca să nu mai vorbim de faptul că ecranul obosește ochii mult mai mult decât pagina de hârtie. Prin cititul clasic de pe hârtie acumulăm mai multă informație pentru că citim mai relaxat, mai lent – pe ecrane, avem tendința să citim repede și „în diagonală”. Adesea informația din online – părerile de pe FB de exemplu – este considerată și ea citit (de aceea multe studii arată în mod aparent paradoxal că azi se citește mai mult ca oricând); presa online este și ea citită în alt mod: doar titlurile, unele paragrafe bolduite sau fraze incomplete, eventual începutul și sfârșitul articolului. Un text mai lung și mai elaborat din social media este ignorat în proporție de 80%. De asemenea, cititul clasic cu o carte pe fotoliu presupune concentrare și focus doar pe acel text tipărit, în timp ce ecranul, FB, ziarele online toate au nenumărate alte distrageri la pachet – imagini, reclame, filme scurte. Creierul nostru se comportă diferit când citim pe hârtie o carte sau când scrolăm pe tabletă sau pe telefon; studiile imagistice (RM) au arătat că se activează arii diferite ale creierului, de exemplu cititul clasic activează emoții care, în fața ecranelor, rămân în hibernare, ceea ce face ca și memoria să fie altfel activată. Uităm mult mai ușor ceea ce citim pe ecran prin comparație cu hârtia.

Există și părți bune după cum spuneam mai sus – faptul că multe lucruri care trebuie citite nu trebuie neapărat printate ajută mediul; mult text de specialitate din care adesea se reține doar un paragraf nu are de ce să fie imprimat și pe hârtie. Alt avantaj aparent este acela că informația este transmisă mult mai succint, ceea ce o face mai ușor de înțeles – dar și mai ușor de manipulat, putând fiind eliminate idei sau fapte care ar schimba esența unui eveniment (Goodbye, paper: What we miss when we read on screen, Tiffany OCallaghan2014; Digital technology is transforming the way we read and write. Is it changing our minds too – and if so, for better or worse?). Revenind la ideea că citim mai mult decât oricând, trebuie subliniat și explicat mereu faptul că citim diferit și ALTCEVA. Citim de trei ori mai mult decât în anii 80, dar nu cărți sau presă, ci texte aleatorii din online. Scriem mult mai mult, dar pe laptopuri, tablete și telefoane. Mult mai rar (sau deloc) vedem azi carnețele și pixuri pentru luat notițe. În anul întâi de facultate la medicină, scriam pe caiete A4 toate cursurile, cu pixul sau cu stiloul; aveam și manuale, dar de multe ori ceea ce se preda la curs era mai complex – scriam încercând să înțelegem ceea ce scriem și nu după dictare. Azi, studenții primesc în format electronic toate cursurile, iar notițele se iau pe tabletă sau pe laptop (dacă se iau) sau prin înregistrarea vocii. Faptul că trebuia să scrii în viteză, dar și înțelegând ceea ce scrii făcea procesul de învățare mult mai profund decât memorarea de scurtă durată de azi. Pentru că apare involuntar ideea că toată informația este la un click distanță, deci nu este obligatoriu nici să o reții, nici să o înțelegi imediat. Când învățam pentru admitere încă aveam stiloul cu cerneală Pelikan și pete pe degete și pe caiete. Și, totuși, contactul stiloului, creionului sau pixului cu hârtia activează zone din creier care rămân stinse atunci când tastăm. Am scris despre asta și cu alt prilej, despre faptul că ne odihnim mintea în mod paradoxal bombardând-o constant cu informații care alunecă pe lângă circumvoluțiunile din dotare, fără să rămână stocate undeva. Dar vremurile merg înainte și este evident că stiloul va rămâne o amintire, o ciudățenie. Multe școli se laudă deja de ani de zile cu digitalizarea, cu ecranele, cu modernizarea. Nu au cum altfel și este bine că este așa până, din nou, la un punct. Punctul în care studentul scrie o scrisoare medicală cu un scris de copil de clasa a treia și (mult mai grav) cu greșeli gramaticale grave sau cu prescurtări luate din online. Ca în oricare alt domeniu, când a fost vorba de noutăți și de descoperiri fenomenale (electricitatea, telefonul sau internetul), au apărut o serie de spaime și avertismente, unele apocaliptice, multe dintre ele neîmplinindu-se niciodată. Cu siguranță avem parte și în cazul digitalizării de multe astfel de idei panicarde, dar și multe studii bazate pe evidențe, nu pe presupuneri. Socrate spunea că scrisul în sine va eroda memoria omenirii și va oferi doar o iluzie a cunoașterii. În anii 70, lumea era speriată de folosirea calculatoarelor în școli. Azi ne temem de faptul că ni se modifică creierul în mod iremediabil din cauza scrisului de mână pe cale de dispariție și a cititului rapid de pe ecrane.

Că se modifică este cert. Nu știm cât de tare și cât de rău – sau poate de bine?. Mai mulți psihologi de la Universitatea din California au făcut o serie de studii pe voluntari după ce au constatat ei înșiși că iau notițe pe laptop la foc continuu, fără să fie de fapt atenți la conținut. Au împărțit voluntarii în grupuri care să ia notițe pe hârtie cu pixul sau direct pe tabletă/laptop (studenți la cursuri și profesori la congrese). Scrisul de mână este mult mai lent, dar oferă o mult mai bună înțelegere a ceea ce notăm. Cei care au luat notițe clasic au putut să explice la final mare parte din curs/conferință. Cei care au tastat tot ce au auzit au reținut mai puțin de jumătate din informație. Dacă ai un laptop deschis în față aproape sigur o să intri și pe net, o să verifici FB sau alte platforme, o să asculți chiar muzică în căști. Este un gen de multitasking care omoară atenția, inclusiv a celor din jur. Și este valabil și pentru alte tipuri de activități. Multe cărți de tipul e-book au incluse filme, imagini, informații care distrag de la textul de pe ecran. Ele sunt concepute ca ajutor, ca informație suplimentară, dar se pare că nu funcționează așa. Sunt mai degrabă un stil de „mură-n gură” care devine contraproductiv tocmai prin abundență. Problema ochilor obosiți este parțial rezolvată de ecranele moderne de azi, textul poate fi mărit oricât pentru cei cu probleme de vedere, au apărut chiar e-book – uri cu aspect de „hârtie veche”. Citind o carte vie avem și imaginea spațială a textului, a paragrafelor, a grosimii ei și a paginilor deja citite. Nu întotdeauna cartea digitală își păstrează formatul, uneori un paragraf citit pe partea de jos va apărea sus – nu se comportă ca un obiect de sine stătător pe care îl poți simți și controla. Dar contează sau nu aceste aspecte? Dacă simțim aceleași emoții contează cât memorăm? În special în ce privește cititul de plăcere. Cum scriam și mai sus, rămâne acest dacă, pentru că studiile sunt contradictorii – unii arată că emoțiile sunt diferite, altele ne spun că nu are importanță. Totuși, majoritatea celor preocupați de problema aceasta înclină să creadă că suntem mai câștigați cu tiparul. Studiile se bazează pe texte scurte, pe pagini disparate – este greu de stabilit care este situația pe termen lung – în cazul obiceiului de a citi constant cărți clasice sau constant doar e-book-uri. Deep reading – cititul de texte complexe – a avut clar de suferit în ultimii ani. Dovadă stau nenumăratele experimente în care voluntarii nu reușesc să parcurgă, să rețină, să înțeleagă sau să reproducă un text literar mai complicat. Au apărut mișcări de tipul slow-reading despre care am mai scris. La copiii mici este clar că învățatul alfabetului scriind literele de mână sau tastându-le determină activități măsurabile și reproductibile foarte diferite la nivelul scoarței cerebrale. La adolescenți și adulți, rezultatele rămân mai nuanțate și mai vagi, dar susțin în mare aceeași idee.

Evolution of Reading in the Age of Digitalisation (E-READ)este un proiect al UE desfășurat în 25 de țări care a urmărit să împace cumva digitalizarea cu lectura și evoluția culturală. Având în vedere că lectura este probabil să rămână importantă ca practică culturală și că suferă schimbări masive pe măsură ce ecranele digitale completează sau înlocuiesc hârtia, există o nevoie urgentă de a investiga ce efecte ar putea avea o astfel de schimbare asupra lecturii diferitelor tipuri de texte. Proiectul și-a propus să creeze un model trans-disciplinar de lectură care să țină seama de aspectele psihologice, ergonomice, tehnologice, sociale și culturale specifice fiecărei țări participante. Un alt studiu, din 2011, al lui Betsy Sparrow de la Columbia University din New York a arătat că atunci când oamenii știu că pot avea oricând acces la o informație sunt tentați să nu o mai memoreze și țin minte doar unde să caute acea informație, nu informația în sine. Un alt experiment cu rezultate dezastruoase a vrut să răspundă la întrebarea: dacă nu ai internetul la îndemână ce și cât mai știi? Ce-ți mai amintești? Pandemia a fost un experiment în masă în ceea ce privește învățământul online și a arătat din plin diferența enormă dintre digital și textul scris. Cititul clasic poate fi asemănat cu meditația (Kerry Benson, 2020, Reading on Paper versus Screens, What s the Difference?). Este sănătos să stai cu o carte pe un scaun fără notificări, fără sunete, fără click-uri, dar acest fapt banal a ajuns să necesite un efort suplimentar; pentru că omul se concentrează tot mai greu pe un singur element, puțin solicitant vizual și fără stimuli adăugați. Asociind involuntar ecranul cu navigatul pe net, relația cu cartea digitală citită astfel devine mult mai superficială. Cartea fizică este privită, dar și simțită – greutatea ei stimulează simțul tactil și pe cel proprioceptiv, și chiar mirosită – mirosul inconfundabil, deocamdată, al hârtiei tipărite.

Apărut în Tribuna