Lăcomia omului din ziua de azi se vede în toate domeniile și este în contrast puternic cu ideile ecologiste trâmbițate uneori de aceiași mari consumatori. SUA are cel mai mare spațiu din lume destinat retail-ului – iar economiștii laudă rolul de motor economic al acestora (al SUA). Germania are circa o zecime de spațiu de retail per-capita, prin comparație. Noțiunea de economie (prin contrast cu cheltuiala excesivă) este un eșec moral din punctul de vedere al specialiștilor în domeniu (aceiaşi economişti). Schimbarea unui obiect doar când se strică este caraghioasă și învechită (deși, dacă e să fim cinstiți, toate se strică mult mai repede azi). Ecologiștii și activiștii de mediu văd aceste fenomene ca pe însuși diavolul ce poluează aerul și apele, distruge pământul și topește ghețarii. Totuși, statele cu cele mai multe grupuri de activiști, ONG-uri și cu cei mai mulți bani cheltuiți pentru salvarea naturii sunt și statele care consumă cel mai mult, calculat prin cheltuielile per-capita. În urmă cu mai mulți ani, politicianul și activistul de mediu Al Gore câștiga premiul Nobel pentru pace, alături de o organizație din domeniu, stârnind o grămadă de discuții în special pentru faptul că trăia pe picior mare, într-o vilă imensă, deloc ecologic sau minimalist. Nu doar în SUA se văd aceste lucruri, ce reprezintă așa numita disonanță cognitivă a ecologiștilor (Eduard Fischer); mai mulți foști directori ai unor companii cunoscute de media și publicitate au declarat (în documentarul Buy Now, de pe Netflix, interesant ca subiect și bogat în informație, mai puțin reușit ca realizare) că manipularea destinată vânzării fără limite a orice și oriunde este fără precedent. Opriți-vă! spunea unul dintre ei. Dar nu ne putem opri pentru că suntem bombardați constant de modele noi de telefoane sau electrocasnice, reduceri, idei, culori, vacanțe; absolut orice se vinde sub orice formă, cu promisiunea de fericire supremă. Mai mulți bogați ai lumii bogate au propus un model economic prin care țările dezvoltate să stea „pe loc” permițând celor în curs de dezvoltare să le ajungă din urmă ceea ce ar duce la economii fabuloase și la reducerea risipei. O utopie propusă de cei care au programe de pensie și asigurări de viață de miliarde și mașini care consumă butoaie de combustibili (sau de curent electric). Baza economiilor dezvoltate este creditul – banca nu poate funcționa dacă nu există creștere economică continuă. Omenirea este un hamster în roata lui – fără scăpare, însă (Eduard Fischer,The Cognitive Dissonance of Environmentalism, Medium Daily Digest, 2024). Redistribuirea averilor de la cei 1% multimiliardari la populația săracă nu ar rezolva problema pentru că impactul calculat este, în fapt, mic. Problema este la cei 30% care dețin peste 80% din bogățiile planetei. În mare, europenii (nu toți, evident) și vorbitorii nativi de limbă engleză (din Europa și SUA) (Eduard Fischer). Dar este bine să transformăm toată omenirea în ceea ce a ajuns azi Europa, o mare consumatoare? Unele studii arată că omul modern are 0.5% din creier „invadat” de particule de plastic (din sticle, hainele purtate, din toate obiectele de uz casnic din jurul nostru, nu doar din cel aruncat la întâmplare și care contaminează pământul și apele) (Douglas Main, The Guardian, 2024). Pe de altă parte, cât de mult ar fi dispus să schimbe omul modern cu un venit mediu sau mare? Cum ar putea renunța la toate lucrurile pe care le are, la toate facilitățile, utilitățile, bicicletele și mașinile și hainele scumpe? La excursii, drumeții și mâncare specială? Există peste tot familii sărace (scriam nu demult despre procentele sărăciei la nivel global), dar sărăcia unor zone din afara celor menționate mai sus este greu de imaginat. Mai ales că turiștii merg în acele regiuni doar în enclave, golfuri, resorturi și croaziere exclusiviste; realitatea este undeva în spate, dincolo de praful drumului. Obișnuința ne face să vrem mereu mai mult – mai dulce, mai procesat, mai gustos – și mai nesănătos. Dar la fel este și cu posesiunile non-alimentare – un televizor mai mare, ultimul model de telefon sau de smartwatch, o casă mai mare etc. Pe de altă parte, multe dintre tentativele de alimentație sănătoasă, bio, dar tot procesată și ambalată, conțin elemente care distrug habitatele naturale, sub eterna păcăleală a sustenabilității. Cumpăratul compulsiv este boala țărilor dezvoltate. Aici intervin psihologii și ne explică că, dincolo de manipularea masivă prin campaniile agresive de publicitate care inundă orice canal de comunicare, apare și necesitatea umplerii unui gol. Comfort food, comfort shopping șamd. O cauză ar fi lipsa spiritului comunitar, a sentimentului de apartenență, pierdut în special în marile orașe. Soluția la nivel individual pare simplă – nu mai cumpărați lucruri care nu vă trebuie, reparați obiectele stricate, în loc să le aruncați, mergeți cu pantofii la pantofari (dacă mai există), cu hainele la croitori, cu mobila la tâmplari. Dacă se rupe un fermoar sau cade un nasture – se pot înlocui! Reciclarea este deja în toi, de ani de zile, dar nu știm exact ce efecte are. Este evident că taxa de garanție pe sticle, la noi în țară, a redus numărul de PET-uri aruncate peste tot. De asemenea, mâncarea se poate consuma mai multe zile la rând, același fel – se poate cumpăra doar cât ai nevoie (SUA aruncă anual 40% din alimentele cumpărate, 60 de milioane de tone de mâncare). Americanii aruncă mâncarea de la mese – vedem adesea în filme ce mândri sunt dacă refolosesc acele leftovers, dar situația este reală și dramatică, după cum ne arată cifrele. Europenii nu fac asta, folosesc mai rațional felurile de mâncare cumpărate sau gătite, inclusiv cei bogați. Și totuși, nimic nu se va întâmpla – fiecare om ține la obiceiurile sale și la propriul confort, normal de altfel; modelul de risc cardiovascular Framingham arăta că orice individ preferă să ia un număr oricât de mare de tablete decât să schimbe ceva din stilul de viață. Și asta în fața unui diagnostic sau a unei amenințări reale, personale. Cu atât mai puțin va face omul ceva în fața unui pericol abstract – încălzirea globală. Este o problemă căzută în aceeași oală a BLM, woke, feminism, genocid pe timp de pace – o problemă reală confiscată de activiști (teoretic, partea bună a lumii), politicieni și scepticii din jur. În afară de oamenii de știință care publică în reviste de specialitate articole obligatoriu revizuite – restul informației este, aproape fără excepție, trunchiată, manipulată și exagerată.

Și totuși, un scandal recent a zguduit și această siguranță. Un articol din prestigioasa revistă Nature intitulat „Climate warming increases extreme daily wildfire growth risk in California” a concluzionat că „anthropogenic warming has enhanced the aggregate expected frequency of extreme daily wildfire growth by 25%.” Articolul a fost preluat de toată lumea și a avut o vizibilitate fenomenală. Autorul său, Patrick Brown, a scris apoi un alt articol în care a afirmat că tocmai a fost publicat în Nature pentru că a modificat adevărul ca să fie pe placul editorilor și a subliniat că nu așa trebuie să arate știința. Și a continuat – explicând că există mai mulți factori care agravează incendiile, dar revistele Nature și Science vor să audă un singur lucru. După o astfel de declarație incendiară (mai puțin difuzată decât prima, dar totuși suficient de preluată încât să devină „virală”) scade încrederea tuturor și crește avântul conspiraționiștilor. Dar Nature nu a rămas datoare și a publicat (ceea ce nu se practică de obicei) toate discuțiile dintre autor și editori; se fac recomandări de revizuire, iar autorii răspund în scris; și una dintre recomandări era tocmai aceea de a lua în calcul și alte elemente, nu doar încălzirea globală, idee refuzată de autorul nostru cu argumentele că ar fi mult prea multe variabile. Revista Nature publicase în numerele anterioare mai multe articole care luau în calcul neglijența umană în declanșarea multora dintre incendii, precum și alți factori de mediu sau umani. A urmat un duel al declarațiilor, la vedere, dar citit de mult prea puțină lume. În general, revistele serioase, medicale sau de altă natură, dar bazate pe dovezi, au abonamente nu foarte ieftine și au un limbaj specializat care limitează înțelegerea lor. Aici intervin politicienii și presa care preiau după bunul plac bucăți de dialog, titluri modificate intenționat sau traduse prost, iar realitatea rămâne undeva în spate. Daily Telegraph a preluat astfel „Climate change findings inflated, so paper would be published”, adăugând „Scientist admits overhyping global warming to fit with mainstream narrative preferred by journal”. Și au continuat cu un alt articol de opinie, bazat exclusiv pe textul de cancan al însuși autorului, chiar dacă afirmațiile sale au fost demontate de un dialog real și explicit cu editorii săi, dialog care, după cum spuneam mai sus, contrazicea fără drept de apel afirmațiile. Presa are obiceiul să arunce cu fumigene, să prezinte adevăruri pe jumătate sau minciuni, iar când adevărul iese la iveală să îl ignore complet. Nu doar Telegraph a exultat, ci toți cei care doreau să dovedească ceva. Nu este foarte clar ce l-a determinat pe omul de știință și autor al articolului să facă astfel de afirmații – dar ne arată felul în care toată lumea se joacă cu focul. Activiștii, purtătorii de cuvânt, ONG-iștii și alte asociații sunt foarte adesea (în mod absolut paradoxal) dezinformați și proști. Ușor de manipulat și cu comportamente iritante, antisociale, la limita ridicolului. Nu susțin cauza, ci o minimalizează. Există, desigur, excepții și „oameni de bine”. Oamenii de știință și publicațiile serioase sunt singurele care, teoretic, nu exagerează, ci prezintă date și cifre; trebuie să rămânem cu această speranță chiar și după astfel de evenimente. Presa este mereu în căutare de senzațional, de hiperbole, de cataclisme și catastrofe și preia orice capăt de știre, oricât de puțin înțeleasă, împănând-o cu adjective puternice. Chiar zilele astea, la TV, Marea Britanie și Germania erau „înecate în furtuni de zăpadă, iarna a făcut prăpăd, și-a arătat colții, s-a dat peste cap traficul, perturbări, nenorociri”. Iar imaginile care se derulau în acest timp (nu mai vorbesc de tonul vocii știristei) erau absolut normale, o iarnă oarecare cu zăpadă.

Noi continuăm să cumpărăm și să aruncăm, bucuroși că a mai trecut un an, să călătorim împachetând în sute de pungi de plastic obiectele curgătoare din bagaj și aruncând în aer dejecții, să ne dăm cu creme de protecție care transformă mările în niște bălți alunecoase ca apoi să înghițim suplimente pentru că nu avem vitamina D, și multe alte obiceiuri care fac frumoasă viața noastră de zi cu zi.