În haosul ideologic al prezentului (sau, mai bine spus, în harababura de idei care se întretaie pe toate canalele despre absolut orice subiect), unii intelectuali continuă să susțină ideea că doar religia îi mai salvează. Dar nu orice fel de religie, ci doar creștinismul – cel în care au avut norocul să se nască (vorba lui Ricky Gervais). Pe Ricky îl iartă lumea că e ateu pentru că este celebru și acceptat universal ca „altfel”, deci i se pot trece cu vederea „derapajele”. Dar puțină lume crede cu adevărat ceea ce afirmă el adesea – ca, de exemplu, ideea aceasta: ce norocos ești că te-ai născut taman aici (creștin). Dacă erai evreu și te nășteai în mijlocul unei familii tradiționale musulmane era cam delicată situația (sau viceversa). Ironia acestor replici subliniază tocmai faptul că religiile nu sunt altceva decât constructe sociale extrem de favorabile unor personaje, de-a lungul istoriei. Această noțiune de „construct social” este folosită excesiv în ultima vreme pentru a demola o tradiție, dar în același timp este sugestivă și te pune pe gânduri, dacă vrei să te lași un pic pus pe gânduri.

Revenind la intelectualii zeloși, aceștia oftează nostalgici după vremurile în care femeile erau elegante și cuminți acasă, iar bărbații veneau seara la cină, după o zi de muncă la birou, eventual cu cămașa pătată de rujul secretarei. Iar în cartierele mărginașe clasele muncitoare lucrau 12-16 ore pe zi pentru un trai mizer; dar asta nu mai contează pentru că are iz comunist; pe noi ne interesează doar cărțile poștale drăguțe ale unei epoci, nu și realitățile din subteran. Cu alte cuvinte, sunt nostalgici după vremurile acelea clare și simple când femeia era majoritar casnică, bărbatul era capul familiei, duminica se mergea la biserică și toate erau prestabilite. Are sau nu distribuția rolurilor de gen o bază științifică, determinată genetic, sau vorbim tot despre preconcepții? Multă lume se agață de ideea tradițională a „femeii feminine” și a „bărbatului macho”, dar cum s-a aplicat ea de-a lungul istoriei, având în vedere că lumea s-a schimbat atât de mult? Societatea a avut nevoie, de-a lungul vremurilor, de diferite roluri pentru cele două sexe, pentru a-și asigura supraviețuirea. Uneori rolurile atribuite coincid cu natura comportamentului uman, alteori nu. Unii susțin că, dacă un rol specific a durat ani de zile – secole chiar, ar trebui să rămână neschimbat pentru că este deja un element cheie în dezvoltarea comportamentului bărbat/femeie. A intrat în sânge, cum s-ar spune. Dar, de fapt, aceste roluri nu trebuie prestabilite sau atribuite forțat, pentru simplul fapt că atât bărbații, cât și femeile pot să facă o grămadă de lucruri comune, iar altele se reglează singure. Unele dintre stereotipurile pe care le cunoaștem azi sunt, în realitate, mult mai noi decât am crede. De exemplu, culorile roz și albastru pentru fetițe și băieței au început să fie folosite abia după 1940. Înainte, culoarea roz era folosită pentru sexul masculin, ne spune Valerie Steele de la Fashion Institute of Technology, New York. În principiu, copiii mici purtau orice culori pastelate, indiferent de sex, dar rozul este derivat din roșu, culoare care simbolizează forța, deci era folosit (el, rozul) mai degrabă la băieței, fapt confirmat și de directoarea institutului Pantone. Inversarea atribuirii culorii roz a fost o mișcare de marketing din partea marilor magazine din perioada interbelică și a venit treptat. Ca să nu mai vorbim de tocuri – care erau purtate de bărbați cu foarte mare entuziasm în Evul Mediu. Ba, mai mult, tocurile erau considerate un semn de masculinitate, în funcție de înălțimea lor. La fel și fustele. Deci sintagma bărbați pe tocuri prin care viguroșii masculi de azi vor să jignească homosexualii sau transgenderii este cel puțin incorectă. În culturile matriarhale din America, înainte de a fi „descoperită” de europeni, și în triburile africane, femeia era leader, învățător, vraci, divinitate. Rolul bărbat/femeie în societate este variabil, schimbător și nu ar trebui să folosească drept ghid sau lege absolută de comportament. Mulți dintre bărbații moderni mai gândesc, deși nu o afirmă, că femeia trebuie să stea „la cratiță” (extrema cealaltă, în care femeia eliberată de opresiunea bărbatului declară că nu știe nici să fiarbă un ou, este la fel de comică). Dar cei mai mari chefi sunt, încă, bărbații. Există categoric înclinații spre anumite profesii, spre anumite hobby-uri, există roluri biologice și posibilități fizice determinate genetic – indiscutabile. Dar nu toate rolurile de gen sunt înnăscute, multe dintre ele s-au dezvoltat de-a lungul timpului în structurile sociale umane în funcție de perioada istorică, zona geografică, religie. În Paleolitic oamenii erau nomazi, iar bărbații, mai puternici, vânau și aduceau mâncare. Tot ei făceau unelte din oase și din piei. Femeile îngrijeau copiii și căutau fructe și rădăcini. Toate sarcinile erau la fel de importante – oamenii erau oarecum egali. Pe măsură ce triburile nomade s-au așezat și și-au format așezăminte, sarcinile s-au definit mai clar și începea să fie mai evidentă diferența de forță fizică între cele două sexe. Rolurile de gen s-au creat deci, în timp, pe baza nevoilor cele mai elementare ale omului – hrană, îmbrăcăminte, adăpost, creșterea urmașilor.

Sărind peste milenii, în ziua de azi nu mai este nevoie să vânăm pentru a ne hrăni, iar agricultura este în mare parte tehnologizată, nu mai depinde strict de forța fizică. Majoritatea meseriilor pot să fie (și sunt) practicate de ambele sexe. Mai multe studii arată că oamenii sunt convinși că rolurile de gen sunt în totalitate înnăscute și de aceea nu trebuie schimbate. De asemenea, sunt convinși că fiecare sex are anumite meserii predestinate. Și se constată, iată, că până în ziua de azi bărbații sunt convinși că femeile ideale sunt gospodinele din anii ’50 și ’60, femeile elegante din cărțile de bucate și din afișele cu reclame la un nou aspirator. Vedem și azi majoritatea reclamelor la detergenți în care o doamnă se agită disperată în fața unor pete care nu ies la spălat, iar majoritatea rețetelor și sfaturilor casnice încep cu „gospodinele”. Pentru că chefii fac mâncăruri sofisticate, în timp ce femeile fac zacuscă și ciorbă.

Majoritatea celor care fac aceste clasificări se bazează, conștient sau nu, pe religie. Biblia a trasat rolurile – începând de la Adam, creat primul, iar apoi Eva, din celebra coastă; Adam a devenit conducător, iar Eva ajutorul său. Tot ea specifică și autoritatea bărbatului asupra soției și a fiicelor (deși bărbații și femeile sunt egali prin creație, pentru că ce a creat dumnezeu nu poate fi imperfect). Primul păcat al Evei este mai degrabă acela de a nu-l fi ascultat pe Adam, astfel încât, în timp, bărbatul a căpătat un ascendent moral, iar femeia a devenit supusă (K Harper 2013, From Shame to Sin: the Christian Transformation of Sexual Morality in Late Antiquity). Având în vedere că înseși religiile sunt constructe sociale – norme și credințe inventate de oameni – nu pot fi nicidecum folosite ca reguli de bază pentru rolurile de gen. Copilul mic primește direct sau involuntar idei și direcții despre cum ar trebui să se poarte, cu ce să se joace, ce să îmbrace. „Nu plânge, că nu ești fată” este o replică universală și stereotipă. Super eroii (Superman, Batman, Spiderman) salvează lumea și sunt masculi. Femeile sunt delicate, sexy, chiar și super eroinele își aruncă în luptă latura sexuală (nu că super eroul mascul ar fi vreun burtos chelios simpatic; este tot un prototip de trup perfect). Părinții o fac inconștient, dar și ca mecanism de apărare împotriva societății care atacă individul care iese din normă. Chiar și azi, există multe locuri în lume unde femeile sunt plătite mai prost pentru același timp de muncă fără a se lua în calcul faptul că de cele mai multe ori femeia are și o casă și niște copii de care se ocupă în procent mult mai mare decât partenerul. Există și la nivelul educației – în special în ceea ce privește studiile universitare – o segregare de gen; anumite facultăți sunt mai „feminine” decât altele, fapt ce are impact și asupra forței de muncă. În Europa de Est, femeile au rate de angajare și de activitate semnificativ mai mici prin comparație cu bărbații și salarii mult mai mici (doar 10% dintre posturile cele mai bine plătite sunt ocupate de femei). Doar 30% dintre femei sunt capabile să avanseze în carieră în primii trei ani de viață ai copilului, spre deosebire de 70% dintre bărbați (vorbim în continuare tot de Europa de Est). Tesla Nicola spunea despre mama lui că a fost cea mai mare susținătoare, dar și model, fiind inventivă și pricepută, deși nu făcuse școală. Mama sa inventa constant mici ustensile de bucătărie, ca de exemplu un tel mecanic, care chiar funcționau; este doar un mic exemplu de potențial irosit din cauza ghinionului de a se fi născut femeie. Femeile continuă să fie victime ale violenței domestice – una din trei femei din SUA a fost cel puțin o dată supusă unei forme de violență din partea partenerului de viață. În ceea ce privește nostalgiile legate de familia tradițională, aceea frumoasă și perfectă din anii 50-60, ea nu este decât o iluzie, o fantezie romantică țesută pe jumătăți de adevăr. Tabloul domestic din anii 50 era departe de a fi perfect, dar este întotdeauna preferabil unui prezent înfricoșător, în care femeia se transformă în devorator al masculului.

Așa a funcționat mereu omenirea. Iar mereu alături i-a fost creștinismul (sau alte religii, desigur, depinde de regiunea geografică la care ne referim). O religie mare, diversă, cuprinzătoare – formată din nenumărate secte care se ceartă și se contrazic în legătură cu orice subiect, social sau politic. Și care este suspect de preocupată de organele genitale ale oamenilor – și de felul în care ei și le folosesc. Biserica este azi, din nou, extrem de preocupată de familia tradițională ca nucleu al societății, dar cu aceeași intoleranță îndreptată către cei care nu se încadrează acestui concept, foarte asemănătoare cu secolele trecute. Desigur, biserica afirmă constant că acestea sunt apanajele celor ultra credincioși, ale evangheliștilor tradiționaliști și conservatori; afirmă și că adepții ei au susținut știința, femeile, săracii, orfanii și copiii din flori – în general au gândit și au făcut doar lucruri bune. Restricțiile sunt la toate nivelurile – de la limbaj la haine și la locul în care stai în bancă, până la femeile nu au voie în altar (este valabilă și azi) sau la avortul este păcat (chiar dacă este rodul unui viol). Biserica este locul în care, duminica, înveți că dacă nu intri în tipar vei fi supus unor chinuri inimaginabile, dar că, totuși, dumnezeu te iubește. Problema homosexualității, pomenită direct sau indirect în Vechiul și Noul testament, prin fraze interpretate în fel și chip, este una dintre cele mai evidente dovezi de intoleranță și amestec în viața intimă a individului. În 1895, Oscar Wilde era condamnat la doi ani de închisoare pentru „gross indecency”, în condiții grele; la finalul celor doi ani s-a autoexilat în Franța unde a și murit, trei ani mai târziu, la doar 46 de ani, sărac și bolnav.

Dacă e să trecem în revistă cronologia momentelor în care femeile au început să aibă drepturi egale cu bărbații s-ar putea să ne șocăm un pic. În ianuarie 1849, Elizabeth Blackwell era prima femeie care absolvea o școală medicală, în New York, cu cele mai mari note din grupa sa. În 1851, Sojourner Truth a ținut un discurs memorabil despre femei și condiția lor (ea însăși sclavă eliberată, a născut 13 copii care au fost vânduți ca sclavi, în timp ce ea muncea câmpul cot la cot cu bărbații sclavi). În 1864, Rebecca Lee Crumpler este prima femeie de culoare care absolvă o facultate de medicină și publică un tratat, Book of Medical Discourses, în 1883. Statul Wyoming este primul care dă drept de vot femeilor, în 1869, dar abia în 1920 apare în constituția SUA ratificat dreptul universal la vot al femeilor. La începutul secolului 20, dacă mergeai la coafor în Canada, erai actriță sau prostituată, în nici un caz „femeie serioasă”. În 1955 (!) femeile de culoare încă trebuiau să se ridice și să cedeze locul în autobuz bărbaților albi. Revolta Rosei Parks, care a refuzat să facă acest lucru, a dus la mișcări sociale care au schimbat în cele din urmă legea. Abia în 1960 apărea prima pastilă anticoncepțională, cu puternica opoziție a bisericii. Femeile au fost considerate mult timp proprietate a bărbatului, iar legea conform căreia violul într-o căsnicie nu este permis a apărut târziu (în unele țări, nu există nici azi o astfel de lege). Preoții sfătuiesc femeile să îi satisfacă soțului poftele ori de câte ori este nevoie, să nu folosească contracepție și nici avort. Să nască oricât și oricând, ca un dat sfânt. Și, dacă aveți impresia că sunt teorii desuete, vă invit să vizitați bisericile de la sate și secțiile de ginecologie și orfelinatele.

Categoric, nu putem generaliza în ceea ce privește rolul detrimental al religiei și al credințelor de orice fel; la fel ca în orice dispută avem multe nuanțe de gri între extreme, avem oameni buni și oameni răi în orice tabără și avem o justificare universală pentru perpetuarea și forța credinței – frica de moarte. Dar imixtiunea în cele mai intime aspecte ale vieții omului, clasificările categorice, lecțiile de viață puerile și înspăimântarea enoriașilor sunt realități greu de contrazis. Revenind la câteva exemple de date istorice, abia în 1963 a fost semnat în SUA primul act care să garanteze plata egală între sexe la locul de muncă. În 1973, Curtea Supremă a SUA declară legal avortul la cerere, dar aici lucrurile sunt în continuă dinamică. În 1994, apare legea care prevede că violența împotriva femeilor trebuie pedepsită – violență care continuă și azi sub forma bătăilor, abuzului verbal și hărțuirii sexuale la locul de muncă, violului, traficării sub forma sclaviei sexuale ș.a.m.d. Chiar dacă au existat mereu figuri feminine care au excelat și care au rămas în istorie, au fost valuri de femei care s-au ridicat în literatură, muzică și pictură, procentual vorbind și analizând ponderea femeilor în societate din punct de vedere politic, artistic, literar – reiese că, până în secolul 19 la sfârșit, jumătate din populația globului era în amorțire, activă doar parțial, mult sub capacitatea intelectuală potențială. Și, deloc întâmplător, mai multe studii arată că și rasismul a fost influențat de creștinism; el a început în secolul unu al erei noastre, atunci când primii creștini s-au distanțat de evreii în rândul cărora trăiau și au început să îi desconsidere, asociindu-i chiar cu diavolul. Dacă învățăturile biblice sunt mai presus decât legea, creștinismul este mai presus decât iudaismul, spuneau ei. S-a creat astfel un teren fertil pentru rasism, intoleranță și respingerea celor diferiți. Articolul The religious roots of racism in the Western world; a brief historical review descrie felul în care s-a răspândit creștinismul în Europa și mai apoi în părți din lume și cum convingerile religioase au alimentat politici socio-economice mai mult sau mai puțin juste. Articolul este o pledoarie pentru ideea incomodă că religiile sunt constructe sociale umane, iar credincioșii sunt la fel, indiferent cărei povești aparțin (JJ Spangenberg, HTS Theological Studies, 2019).

Toate acestea fiind spuse, e de reținut că, ori d câte ori suntem tentați să adăugăm feminismul la lista –ismelor care tulbură lumea contemporană și o pun în pericol, ar fi bine să ne acordăm un moment de îndoială și să recapitulăm condiția feminină cu luciditate.