Scurtă anamneză

Când s-a trezit Gregor Samsa din somn, într-o bună dimineață, nu mai era el însuși – era un gândac răsturnat care se va lupta pentru supraviețuire și pentru acceptarea celor din jur – un sentiment atât de universal, încât este aproape banal. Ca orice capodoperă, fie ea pictură sau roman, Metamorfozaa fost interpretată în multe feluri. Medicii au întrezărit semnele anxietății și ale depresiei ce l-au chinuit toată viața pe Kafka și care sunt, în această povestire, cele care îl transformă într-o creatură hidoasă, evitată de cei apropiați și izolată în propriul pat. Declinul social, stigmatizarea, rușinea – apoi furia, oboseala și renunțarea. Iar în final, moartea. Studenții la medicină în anii mari, când se studiază psihiatria, sunt sfătuiți să citească Kafka. El cuprinde toată suferința umană și toată absurditatea vieții – descrise în modele comportamentale, gânduri și atitudini foarte expresive și greu de uitat. Procesulîl are pe K. paranoic, suferind de mania persecuției, dar și asuprit de o birocrație dictatorială și absurdă. Kafka însuși a suferit mult, inclusiv fizic, fiind chinuit de o formă de tuberculoză care l-a ucis lent prin înfometare. A scris în dialectul evreilor germani din Praga texte despre viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți, mărunți, teme banale, dar devenite absurde și suprarealiste prin hățișul unor evenimente incontrolabile. Este aproape imposibil să nu te regăsești în opera lui, să nu înțelegi exact mesajul. Pandemia recentă (ce pare departe și uitată, dar care a lăsat urme adânci) a exemplificat cel mai bine termenul atât de folosit – kafkian. Toată lumea a ajuns brusc asemeni gândacului răsturnat în cămăruța lui, fiecare în parte speriat, umilit de frică, acționând ilogic și caraghios, scoțând la iveală cele mai jalnice instincte de supraviețuire; finalul a fost viața, nu moartea, pentru marea majoritate a omenirii, dar o viață marcată de experiența alienantă și care a adus brusc, în fața tuturor, realitatea/revelația atât de banală, dar ignorată, a muritudinii. În meseria de medic am simțit mereu realitatea lui Kafka – bolile multe, diferite și necruțătoare care te țintuiesc la pat, îți anulează planurile, visurile și independența fizică, te pun în ipostaze chinuitoare în care ești mai singur ca niciodată, iar apoi te ucid. Citind mai mult despre viața lui și moartea la doar 42 de ani (pentru o prezentare legată de impactul bolilor în literatură) sunt convinsă că opera lui rară și specială este dictată și de suferința fizică îngrozitoare pe care a îndurat-o: „[...] eu trebuie să flămânzesc, nu pot altfel [...], pentru că nu am găsit mâncarea care îmi place. Dacă aș fi găsit-o, crede-mă că n-aș fi făcut atâta vâlvă, ci aș fi mâncat pe săturate ca tine și ca toți ceilalți.” (Franz Kafka, Un artist al foamei, traducere Mircea Ivănescu). Întotdeauna există mai multe posibile interpretări, variante și explicații ale unor opere de artă – dar o astfel de suferință, alături de un talent rar și de o sensibilitate extraordinară au dat naștere unor texte impresionante, aparent „ciudate”, dar de fapt extraordinar de umane și de general valabile.

Apărut în Steaua 10/2024