„Din mii și mii de vorbe consist-a voastră lume”

Eminescu

Una dintre cele mai captivante întrebări este dacă oamenii gândesc la fel legat de teme asemănătoare sau limba/limbajul folosit (și gândit) influențează felul în care gândesc. Limba vorbită (și implicit limba în care scriem, dar mai ales în care gândim) influențează felul în care vedem lumea și în care răspundem stimulilor ei. Întrebarea preocupă de secole lingviștii, filosofii, dar și psihologii și neurologii. Răspunsurile sunt variate, dar studiile din ultimii ani (în special psiholingvistice) aduc date din ce în ce mai interesante. Se pare că există o bază universală a percepției și a gândirii la specia umană, iar limbajul (și limba) folosit acționează ca un filtru, amplificator sau cadru pentru aceste procese. În SUA, de pildă, Edward Sapir (Language, 1921) și elevul Benjamin Lee Whorf (Language, Thought and Reality) afirmă teza relaţiei dintre limbaj şi perspectiva asupra lumii, formulând celebra ipoteză Sapir-Whorfasupra legăturii dintre limbă și gândire. Ei au studiat limba vorbită de nativii americani, fiind uimiți de sunetele folosite de aceștia (inexistente în limbile europene), de înțelesuri ascunse în gramatică sau chiar categorii gramaticale noi. Astfel încât părea logică concluzia că sistemul lingvistic al fiecărei societăți are o influență imensă asupra minții vorbitorului. Explicația că un același obiect/fapt/concept este perceput identic în toată lumea, doar numit diferit, pare azi mai complexă. S-a ridicat chiar întrebarea dacă anumite populații pot percepe aspecte ale lumii pentru care nu au cuvinte în limba pe care o vorbesc. De atunci numeroase studii au analizat, au susținut sau au contrazis aceste teorii.

Un exemplu interesant și foarte des folosit este cel legat de percepția culorilor. Numărul termenilor de bază pentru culori este mult mai mic decât tonurile și nuanțele pe care le poate percepe ochiul uman. Rușii au 12 termeni de bază pentru culori (doi termeni de bază pentru albastru, de exemplu, albastru închis/goluboi și albastru deschis/sinii)), în timp ce englezii au blue, cu diferite variante adăugate, iar o limbă din Noua Guinee are doi termeni pentru toate culorile: mili= culori reci, mola= culori calde. Dar cei din urmă sunt capabili să distingă nuanțele (chiar dacă galben și portocaliu se chemă la fel, mola); totuși, cei cu mai multe variante lingvistice pot să distingă mai bine nuanțele și tonurile, pentru că sunt mai atenți la detalii și la diferențe. Acest efect – exemplificat prin denumirea și percepția culorilor, se extrapolează adesea asupra întregului mecanism de gândire și analiză, deși lucrurile se complică și aici. Pentru că limbajul nu limitează capacitatea de percepție, atenția, înțelegerea (asupra lumii înconjurătoare), ci mai degrabă le focalizează. Chinezii învață mai ușor să socotească, în copilărie, pentru că numerele lor sunt mai explicite – de exemplu doisprezece se spune zece cu doi, în timp ce în limba engleză twelveeste mai impersonal. Alte exemple sunt legate de orientarea în timp sau spațiu; în general, simplificând, fiecare limbă se corelează cu ceea ce este important pentru vorbitorii săi și are cuvinte corespunzătoare conceptelor importante și frecvente, proeminente într-o anumită cultură (eschimoșii, de exemplu, au 40 de cuvinte pentru a denumi zăpada, element esenţial al spaţiului lor existenţial). În engleză sau română, timpul are trecut, prezent și viitor, fapt ce ni se poate părea banal și de la sine înțeles. Dar există limbi în care există patru timpuri trecute sau în care lipsește timpul gramatical (cum ar fi limba chineză). (Antonio Benitez Burraco. How the Language we Speak Affects the Way We Think; Linguistics and neuroscience find better answers to old questions, 2017,Psychology today).

Din punct de vedere neuroimagistic, lucrurile devin și mai interesante; în ziua de azi, având posibilitatea să facem studii complexe care includ rezonanța magnetică cu scanarea în dinamică a creierului uman, se pot detecta zonele activate în anumite momente ale procesului cognitiv studiat. Un astfel de studiu a arătat că regiunea din lobul stâng posterior temporoparietal modulează activarea cortexului vizual (Wai Ting Siok, 2009). De atunci au apărut și apar zeci de studii în domeniu care aduc din ce în ce mai multe date legate de corelația limbă-gândire. În 2010, un artist indian din comunitatea Dalit a avut ideea să ridice o statuie închinată limbii engleze – GoddessEnglish (înaltă, cu o postură asemănătoare cu statuia libertății, cu o carte și un stilou în mâini). Creatorul ei a explicat că învățarea limbii engleze este cea mai mare mișcare de masă pe care a văzut-o omenirea și că pentru oamenii sărmani din regiunea lui este echivalentă cu independența, cu eliberarea de statutul de subalterni feudali (Manvir Singh, 2024,The New Yorker). Unul din cinci oameni cunoaște și folosește azi limba engleză, fiind cea mai vorbită limbă din istoria omenirii. Ca orice altă limbă colonială, s-a răspândit mai întâi prin cuceriri și comerț, dar azi se răspândește prin așa numita cooperare (collusion) (Rosemary Salomone, The Rise of English: Global Politics and the Power of Language, 2023). Nu este de mirare că expansiunea limbii engleze la un nivel atât de larg a atras controverse și opoziție. Francezii au luptat zeci de ani pentru dominație în Europa. Pompidou spunea în 1971 că fără limba franceză Europa nu are cum să fie întreagă, dar în 2018 Macron recunoștea că nu mai are rost să lupte cu dominația fără precedent a limbii engleze. În unele țări în care engleza este a doua limbă folosită în mod curent, inclusiv la locurile de muncă, precum țările scandinave, a apărut temerea pierderii parțiale a identității culturale.

O altă noțiune care îngrijorează este cea a hegemoniei cognitive – o dominație absolută a limbii engleze transpusă în formulări, gândire și acțiune. Gramatica, expresiile, jocurile de cuvinte specifice limbii engleze produc, cel puțin teoretic, constructe diferite și arbitrare ale realității. Pierre Bourdieu, sociolog francez, spunea în 2001 că folosirea excesivă a limbii engleze aduce cu sine riscul anglicizării structurii mentale a vorbitorului și al dispariției altor modele lingvistice anterioare. Limba afectează felul în care gândim, după cum arătam la început, prin mai multe aspecte: contextul cultural (câte cuvinte sau expresii există pentru un fenomen aparent banal, cum este zăpada sau ploaia, influențează felul în care vezi acel fenomen); cogniția și memoria (se pare că atenția și memoria sunt influențate de structurile gramaticale ale unei limbi; de exemplu prezența sau absența substantivelor de gen); interacțiunile sociale (prezența sau absența pronumelor de politețe promovează percepția diferită a ierarhiilor într-o societate). Japoneza are un sistem bogat de termeni onorifici și de politețe care încurajează interacțiunile respectuoase între oameni. Limbajul nu precede întotdeauna și automat gândirea. Persoanele care suferă de afazie se pot descurca cu obiectele din jur, se pot îngriji, hrăni, pot comunica prin alte mijloace (Steven Pinker, 1994). Julie Sedivy scria în cartea sa Linguaphile: A Life of Language Lovedespre experiența personală, fiind poliglotă, și afirma că este un mare avantaj pentru că oferă perspective diverse și interesante – asemeni unui curent care ne poartă în toate direcțiile. Alte studii analizează felul în care se exprimă timpul în diferite limbi – long/shortsau big/small(în greacă) și felul în care aceste diferențe influențează inclusiv comportamentul – dar nu toți specialiștii sunt impresionați de aceste cercetări. Totuși, modelele lingvistice ne influențează, chiar dacă nu s-a adeverit în nici un studiu socio-lingvistic temerea lui Bourdieu că ubicuitatea limbii engleze ne poate spăla, în viitor, creierele de tot ceea ce însemna identitatea anterioară. Felul în care gândim afectează felul în care vorbim și viceversa. Iar interacțiunea între cele două este parte a felului în care ne facem înțeleși între noi – conversația.

În medicină, felul în care se transmite informația medicală, prin termeni greoi, de specialitate, dar și felul în care se comunică o îndoială rezonabilă sau o veste proastă sunt esențiale în comunicarea medic-pacient atât de mult discutată. De foarte multe ori cursurile de comunicare rămân la nivel foarte teoretic pentru că există un baraj inevitabil în comunicare accentuat în ultimii ani de barierele de limbă tot mai frecvente. Foarte des avem de-a face cu medici și pacienți care nu vorbesc aceeași limbă, iar engleza devine soluția; și este inevitabil să apară erori în comunicare, greșeli de diagnostic sau de tratament, derivate din înțelegerea diferită a expresiilor și a termenilor, și nu doar a celor medicali (Blanch-Hartigan et al., 2019). Cuvinte banale din limba engleză, cum arată studiile, de exemplu mayși might, folosite în context medical, educațional sau legal, sunt percepute diferit de către vorbitorii non-nativi. De exemplu expresia you may have cancer, dacă nu este înțeleasă corect este dătătoare de speranță falsă, sau invers, you might have gallstones. Certitudinea severității sau riscului unei evoluții potențial fatale, în medicină, sunt elemente majore de comunicare corectă, iar folosirea unor termeni aparent banali care schimbă complet sensul ideii de bază poate să fie periculoasă (Vanda Nissen,Renata Meuter, Language and culture in health communication in an emergency context: do health practitioners and patients talk differently about uncertainty and risk?, 2023). Folosesc exemple din alte limbi în ceea ce privește comunicarea medicală (engleza, mai ales, pentru că este cea mai răspândită) pentru că studii de acest fel, populaționale, lipsesc la noi. Dar există probleme și între vorbitorii aceleiași limbi materne –diferențe care țin de educație, regiune geografică, nivel de înțelegere sau alți factori cum ar fi emoțiile de moment. Expresii simple precum „nu știu” sau „nu v-am găsit nimic” sau „nu văd nimic” au dus la nemulțumire din partea pacientului și chiar review-uri negative (că tot trăim în era nemulțumirilor exprimate constant), când de fapt sensul era – nu aveți nicio modificare la examinarea ecografică. Dar interpretarea celui examinat a fost „habar nu am ce aveți, pentru că nu văd” (nu știu, nu mă pricep). Avem și noi tot mai des ocazia de a vorbi în engleză cu pacienții străini (francezi, nemți, mai rar englezi, ucraineni în ultimii ani) și de multe ori avem senzația că ceva a rămas neexplicat. Este vital în domeniul medical ca o conversație să se încheie atunci când suntem siguri că informația a ajuns întreagă și completă la interlocutor – dublată, din fericire, în cazul consultației medicale, de partea scrisă. Dar chiar și în scris expresiile, prescurtările, majusculele pot să inducă în eroare; comunicarea clară și explicită, fără a presupune că celălalt înțelege automat, este cheia. Am avut surpriza să scriu „masticabil” sau „sublingual” la administrarea unui medicament, iar pacientul nu a întrebat nimic, însă nici nu a înțeles termenii. Ovulele vaginale sau supozitoarele înghițite (cu greu) nu sunt o raritate. Un exemplu anecdotic, dar sugestiv, din Doctor House,arată o pacientă care se plânge, la control, că spray-ul ei antiastmatic nu o ajută deloc deși ajunsese la doza maximă. După mai multe tatonări, House se gândește să vadă cu ochii lui cum își administrează pacienta doza, dacă inspiră corect atunci când inhalează spray-ul. Nu mică i-a fost mirarea când a constatat că pacienta folosea flaconul cu nebulizator ca pe un parfum, pe gât, și nu în cavitatea bucală. Desigur că este un film și o scenă un pic forțată, dar este extrem de puternică – deschide ochii asupra barierelor lingvistice și ne arată că de la teorii sofisticate până la viața de zi cu zi, în orice domeniu și în orice moment al vieții noastre, limba vorbită este esențială, de corectitudinea și eleganța ei depinde situarea noastră în lume; ea ne identifică și, uneori, chiar ne salvează.