Spiriduși în pijama

Procesul numit evoluție culturalăare nevoie de contact social permanent, regulat, ritmic. Este condiția esențială a evoluției.

Pandemia și în special carantina au întrerupt evoluția socială și culturală a întregii planete în mod brutal și neașteptat. JR Goodman, cercetător la Public Health Cambridge, povestea în 2023 – deci la 2 ani după terminarea restricțiilor, că a organizat o conferință la care aștepta o participare de circa 70% dintre cei înscriși (care este norma uzuală, după cum o arată studiile și experiența); dar au apărut abia 10% dintre cei care au anunțat că vin. După consternare și supărare, psihologi fiind, cei prezenți au analizat situația. Au urmat apoi cercetări, analize de date disponibile și concluzii, toate foarte asemănătoare – după fenomenul covid lumea este mult mai puțin dornică să iasă, să participe la acțiuni comune. Oamenii se comportă mult mai antisocial prin comparație cu perioada anterioară, comportament apărut chiar în timpul pandemiei, în situații extreme prin hărțuirea celor care nu respectau regulile, reclamații și certuri, dar și prin evitare pur și simplu.

Procesul numit evoluție culturală are nevoie de contact social permanent, regulat, ritmic. Este condiția esențială a evoluției. Societatea s-a dovedit, astfel, mult mai fragilă decât am fi putut bănui înainte de pandemie. Unele informații ale umanității nu sunt codificate în genele noastre, ci se transmit din generație în generație prin contacte sociale – învățăm de la contemporani, de la cei mai experimentați, lucruri care nu sunt însușite altfel. Pentru ca o societate să fie stabilă trebuie să aibă norme, iar aceste norme trebuie împărtășite în grupuri. Dar aceste norme sunt, se pare, sensibile și greu de întreținut. Unii au afirmat că rata criminalității (atacuri, hoții, jafuri, crime) a scăzut datorită izolării (dacă oamenii nu se întâlneau, nu se atacau). Dar un studiu din Crime Science din 2022 a arătat contrariul – creșterea comportamentelor anti-sociale a fost de peste 50%. O altă tendință – în creștere – este aceea a modului șleampăt (goblin mode) în comportament – oamenii stau în case mult mai mult, la TV, pe laptopuri și telefoane, joacă jocuri PC, cu jaluzelele trase la propriu, nu doar la figurat, și consumă mult mai mult junk food. De altfel, Oxford University Press a ales expresia goblin mode ca fiind expresia anului 2022 – un tip de comportament neglijent, leneș, în fapt o lipsă de adaptare la cerințele sociale uzuale. Goblin înseamnă spiriduș (dar și multe altele, dacă ne luăm după mitologie, folclor sau după cărți celebre precum The Hobbit), dar este un spiriduș șleampăt și auto-indulgent, plin de lehamite și lipsit de idealuri (The Guardian). Este important să nu se confunde această noțiune cu situațiile clinice de depresie severă care induc involuntar aceste stări.

Pandemia poate fi considerată un experiment social la scară planetară – ce se întâmplă cu normele culturale ale omenirii dacă indivizii sunt izolați fizic, forțat. Izolarea devine rapid neforțată și normele se pierd – dacă simplificăm foarte mult. Au apărut spiridușii izolați și antisociali. A devenit evident că deprimantele întâlniri online de tipul Zoom nu pot înlocui contactul real; la fel, munca de acasă adoptată cu entuziasm de unele profesii duce frecvent la astfel de comportamente de evitare și izolare (Jonathan R. Goodman, How lockdowns turned us into antisocial goblins – and why it matters, 2023). Revenind la comportamentele anti-sociale agresive, analiza datelor disponibile de la poliția britanică și cea din unele state ale SUA care au participat la mai multe studii retrospective au arătat că societatea s-a comportat haotic, și nu cuminte, în anii carantinei. În Anglia și Țara Galilor, criminalitatea s-a dublat în 2020 și început de 2021; s-a luat în calcul și faptul că rapoartele respective pot să fie în fapt reclamații ale vecinilor sau încălcări are restricțiilor. Au existat, într-adevăr, și aceste situații, astfel încât criminalitatea părea „explodată”, dar ele nu au explicat în totalitate variațiile înregistrate. Chiar dacă se exclud complet toate datele referitoare la încălcarea restricțiilor covidiene – similare pe tot globul (mersul la pâine fără declarații, plimbatul fără cățel aferent, umblatul hai-hui fără treabă), tot rămâne mai mare, semnificativ statistic, numărul de „crime” – tâlhării (pe cine reușeai să prinzi pe străzi), bătăi, distrugeri, crime (E Halford et al, Anti-social behaviour in the coronavirus pandemic, 2022). Într-un raport Forbes se arată că 60% dintre adulții dintr-un eșantion din SUA reușesc mult mai greu să lege relații noi, începând cu pandemia COVID (studiul s-a desfășurat în 2023); 25% se declară anxioși și temători în ceea ce privește socializarea, sentimente păstrate intacte ca și cum pandemia și restricțiile ei ar fi încă în toi; unii nu și-au văzut prieteni sau membri de familie din 2020, din acel martie fatidic; 56% dintre oameni declară că se simt mai izolați, iar 29% spun că se simt deprimați. Experții spun că este posibil să fi avut loc și o reevaluare a importanței socializării la nivel individual (chiar dacă am arătat că din punctul de vedere al evoluției aceasta este esențială). Totuși, sunt persoane care în timpul izolării au descoperit că nu este o calamitate să stai departe de o seamă de oameni, să ai motive valabile să îi eviți și să poți să te retragi de la primul strănut. Orice absență de la orice acțiune comună a fost și este mult mai ușoară dacă spui că îți curge nasul. Nu mai este nevoie să inventezi nimic altceva, iar unii au constatat că nici măcar nu își mai doresc atât de mult să socializeze. Americanii de toate vârstele, sexele și etniile stau împreună mult mai puțin decât în anii anteriori. Au dispărut, din cauza crizei economice, multe locuri publice destinate distracției, așa numitele third places, adică spații publice altele decât locul de muncă, iar oamenii preferă casa și ecranele. Vivek Murthy afirma că suntem în fața unei recesiuni sociale. Desigur, nu peste tot este la fel, există o seamă de diferențe culturale, economice, religioase care au făcut diferența și în pandemie și după ce ea s-a încheiat, dar se înregistrează în multe locuri de pe glob o stânjeneală, o stinghereală a relațiilor sociale. Laurence Steinberg, profesor de psihologie, afirmă că atunci când s-a oprit brusc socializarea și contactul fizic, când s-a impus celebra distanțare socială care a făcut ciudat orice fel de salut, unii oameni au constatat că nu se simt singuri și izolați și că acum, că toate restricțiile sunt istorie, realizează că se pot foarte ușor lipsi de cocktailuri, de petreceri de firmă, de poveștile de la colțul străzii cu vecinii, în fond de interacțiunile impuse, „obligatorii”. Oamenii își restrâng cercul de prieteni și persoanele cu care mai doresc să vorbească sau să se întâlnească și sunt mult mai puțin dornici să fie amabili sau să zâmbească din toată inima la un small talk.

O altă variantă ar fi aceea că s-au schimbat regulile jocului. Aveam niște protocoale de funcționare în societate, de la locul de muncă până la barul de la colțul străzii, care au dispărut brusc în pandemie. Au fost adoptate peste noapte reguli noi, anormale și contrare cu ceea ce înseamnă omul ca ființă socială, dar totuși adoptate și urmate cu conștiinciozitate de majoritatea. Când restricțiile au dispărut, reîntoarcerea la viața normală nu s-a făcut în normele și matrițele preexistente. Ca un sportiv care stă pe tușă câteva luni – când se întoarce la alergat are crampe, dureri, respiră greu. Iar stinghereala persistă – studiile sunt recente, inclusiv început de 2024, și ating diferite aspecte, unele mai vizibile, altele mai subtile, dar persistă. Desigur, aceste concepte sociale și psihologice sunt complexe și parțial discutabile. Există răspunsuri și reacții individuale, particulare, unice. sigur este că singurătatea (a cărei incidență a explodat în ultimii patru ani) are un impact cert asupra cogniției sociale, adică a abilității fiecăruia de a se raporta la contactele sociale și de a se simți în largul său „în lume”. Creierul uman interpretează singurătatea și izolarea ca pe pericole vitale – mecanism de apărare cunoscut al speciei umane. Dar izolarea prelungită duce la pierderea, uitarea sau tocirea unor aptitudini fine, subtile – individul este hipervigilent, extrem de sensibil, circumspect și mult mai retras. Studiile neuro-imagistice realizate pe creierul celor singuri față de cei care nu sunt singuri arată că răspunsurile la stimuli externi sunt net diferite și sugestive (phillymag.com). Altfel spus, că ne place sau nu, trebuie să socializăm, dar după pandemie am descoperit că nu mai vrem, nu mai putem sau nu ne mai pasă atât de mult ca înainte. Idealizarea de la început, mult discutată – vom învăța să ne bucurăm de lucrurile mici, vom fi toți mult mai buni și mai uniți – s-a dovedit a fi doar un vis frumos.

Apărut în Steaua 10/2024