Demența digitală

Demența digitală este un termen folosit din ce în ce mai des pentru a descrie declinul cognitiv și tulburările de memorie apărute din cauza folosirii excesive a tehnologiilor digitale și anume smartphone, tablete și orice fel de computer. Cei afectați uită mai ușor, se concentrează greu la orice sarcină, inclusiv la școală sau la locul de muncă, uită cuvinte obișnuite, formulează greu fraze când au de spus ceva, focalizează cu dificultate când e vorba inclusiv de lucruri obișnuite, familiare. Termenul în sine, diagnosticul de demență, cuprinde o gamă largă de manifestări neuropsihice complexe care afectează memoria, limbajul, rațiunea și care pot să fie ușoare, nedetectabile sau severe. În cazul acestei noțiuni, demența digitală, vorbim despre un concept, mai mult decât despre un diagnostic acceptat de ICOD, și înseamnă totalitatea tulburărilor cognitive induse de folosirea în exces a tehnologiilor actuale. Termenul a fost folosit prima dată încă în 2012 de Manfred Spitzer, psihiatru german, iar studiile ulterioare i-au confirmat în mare parte temerile. Comportamentele pasive de tipul privitului la TV au dus la creșterea riscului de demență indiferent de nivelul efortului fizic sau de profesia respectivului individ. Se referă în special la emisiunile de tip divertisment, fără solicitare intelectuală, dar și la talkshow-uri, echivalent cu filmele scurte și ușor de urmărit de pe internet, captivante prin rapiditatea derulării imaginilor, muzică și conținut – concentrat, eventual haios. Și cu text cât mai puțin (oricum, textele sunt din ce în ce mai pervertite, greșite, prescurtate, cuvinte întregi înlocuite de emoticoane). Un studiu încheiat în 2023 pe un număr de aproape 500.000 de participanți a arătat că cei care petrec peste 4 ore pe zi în fața ecranelor au un risc semnificativ mai mare de a dezvolta demență vasculară sau Alzheimer (Digital dementia: how screens and digital devices impact memory; 2023). Ecranul a devenit o parte integrantă a vieții de zi cu zi, în rândul oamenilor, în ultimii zeci de ani, iar în ultimii câțiva ani pare o prelungire firească a ființei umane. Tehnologia dezvoltată exploziv a ușurat mult comunicarea și multe alte aspecte ale vieții cotidiene (cum ar fi banala plată a facturilor), dar a venit și cu un preț – funcționarea creierului uman este profund afectată. Mult pomenitul multitasking (cauză și efect), procesarea rapidă a unui volum mare de informație, stimularea repetitivă (vizuală mai ales, dar și auditivă) și distragerea constantă – toate duc la o capacitate de concentrare semnificativ mai mică (de unde și imposibilitatea de a termina de citit o carte, de exemplu), probleme uneori grave de memorie, scăderea capacității de învățare la elevi și studenți. Apar mult mai des tulburări de tipul anxietății și depresiei – mai des sau mult mai conștientizate și exagerate prin mimetism, și tulburări ale somnului. Dependența de telefonul deștept este reală și comparabilă cu dependența de cocaină – apare un atac de panică în toată puterea cuvântului, palpabil, la „căderea netului” într-o locație, stingerea ecranelor telefoanelor descărcate sau lipsa conexiunilor la internet (deci a funcțiilor smart) ducând la pierderea instantanee a sensului vieții la cel afectat de catastrofă. Expunerea prelungită la lumina ecranelor combinată cu mișcările și flashurile constante emise de ele afectează dezvoltarea creierului la cei mici, cu efect potențial vizibil în viața adultă. Și alte studii mari populaționale au dovedit în ultimii 10 ani că expunerea constantă și prelungită la ecrane în copilărie se corelează pozitiv și semnificativ cu demența și boala Alzheimer – ambele fiind în creștere, de altfel, și apărând la vârste din ce în ce mai tinere. Și asta pentru că folosirea în exces a telefonului/tabletei/laptopului ca singur mijloc de distracție, învățare și comunicare se asociază cu o sărăcie (și sărăcire) semnificativă a limbajului și cu afectarea tuturor funcțiilor executive (măsurate în studiile de neuropsihologie). Atenția a scăzut drastic în ultimii ani – capacitatea de concentrare măsurată în mai multe studii (unul mare condus chiar de Microsoft) arată că în 13 ani a scăzut la 8 secunde, adică puterea de concentrare a unui peștișor de acvariu. Bombardamentul informațional, venit majoritar pe canalele de tipul Tik Tok/Facebook/Instagram în clipuri scurte și concentrate, nu îmbogățește, ci aplatizează creierul uman. Și asta pentru că informația nu este procesată, analizată, interpretată, ci doar recepționată. Efortul creierului este minim, deși stimularea lui este excesivă. Este inundat de imagine și întâmplări, de acțiune sau de mai sus numita informație, dar în același timp există în subconștient ideea că totul se regăsește acolo. Deci efortul de memorare este inutil. Smartphone-ul a devenit o prelungire a minții umane, este, mai nou, locul preferat de stocare, astfel încât individul nu se mai bazează pe memoria personală, ci aruncă totul în cloud; dar nici pe judecată sau analiză. Hipertextele (de tipul articolelor wiki, cu link-uri incluse) se corelează cu scăderea capacității de memorare a informației citite pentru că efortul de căutare este minim, iar cel de memorare pare inutil.

Pe de altă parte, a scăzut mult interacțiunea reală inter-umană, timpul petrecut în discuții (nu ceartă) față în față și a crescut izolarea socială și sentimentul de jenă, nepotrivire în orice societate, în orice grup de oameni. Sunt ca întotdeauna voci, științifice sau nu, care contestă termenul și chiar faptul că folosirea excesivă a telefoanelor afectează în vreun fel creierul uman sau în particular memoria. Evident că uitam și înainte – se poate întâmpla oricui să nu-și amintească numele unui actor. Azi, însă, dăm click rapid pe google, deci ratăm o serie de conexiuni menite rememorării. Cei care contestă „amnezia digitală” spun că totul este un mecanism de presă, fuga după titluri bombastice – știm că presa asta face; preia articole medicale și le interpretează telenovelistic. Dar semnalele de alarmă sunt trase de oamenii de știință, studiile sunt realizate pe grupuri mari de oameni, iar rezultatele sunt analizate statistic. Ca în orice cercetare, statistica poate să fie și ea „manipulată”, coafată, interpretată exagerat sau fals, mai mult sau mai puțin intenționat. Dar realitatea ecranelor care acaparează viața încet-încet este aici; nimeni nu poate contesta prezența zecilor de tineri cu nasul în telefoane de care te izbești la tot pasul dacă nu ai grijă, mesele cu prietenii la care toată lumea stă cu ochii în „smartfoane”, orele târzii din noapte în care se mai văd peste tot prin lume luminile ecranelor. Și, nu în ultimul rând, participarea activă la viața virtuală este însoțită de comentarii – fiecare simte nevoia să intervină cu o părere. Cel care a citit câteva postări care au rezonat cumva cu el se crede expert – nu mai este nevoie de nicio altă analiză, de o carte, de un specialist. X-ulescu din lista de prieteni a spus ceva auzit de la altcineva și zice tare bine. La fiecare postare mai mult sau mai puțin prostească, mai mult sau mai puțin nevinovată, există un apărător al dreptății și al adevărului gata să intervină. De ce pisica este nemâncată? De ce nu o mângâie nimeni? De ce e copilul în pantaloni scurți? De ce mănâncă înghețată la un an? De ce doarme pe burtă? De ce nu îi spui they/them dacă ea așa vrea? De ce nu renunță englezii la monarhie? De ce nu sunt copaci în Cluj (joke alert, sunt mulți – expresia „betoane în loc de copaci” prinde inclusiv la cei care trec zilnic pe sub teii umbroși din centru și pe aleile eliberate de mașini – sub care era asfalt înainte, nu pășune pentru vaci)? Luptele și intervențiile virtuale sunt necontenite, inutile, caraghioase – oamenii se roagă de zor din spatele ecranului unui laptop, cu miile, dar nici 1% nu merg să doneze sânge, la nevoie. Însă sentimentul, la finalul zilei, este de participare activă, fără, în fapt, să fi făcut nimic. Comentariile sunt lungi și stufoase, pline de obidă, în scurt timp participanții la discuție se înjură între ei, străini fiind. Se înjură generațiile între ele, femeile cu bărbații și cu celelalte sexe, nou apărute, rasele, culorile. Iată câteva comentarii la o rețetă simplă de plăcintă – „nu-mi place, totul se bazează doar pe carne și brânză??? Niște legume nu sunt bune sau sănătoase?? Ori o faceți apropo ca să comenteze lumea și să mai câștigați voi niște bani??”; „aluatul era necopt, brânza topită capătă un gust metalic, alegeți umpluturi mai sănătoase că vă otrăviți copiii”; „albușul crud este toxic după 10 minute!! Și totul arată murdar și neîngrijit, curat mai faceți în bucătăria aia??”. Am putea îndrăzni să afirmăm că și această iritare continuă este un simptom al demenței digitale care acaparează omenirea.

Apărut în Tribuna, iunie 2024