Stresul psihic poate să apară ca urmare a unei
meserii solicitante, cu menţiunea că un important rol
adjuvant îl au şi factorii psihologici extra-profesionali.
Responsabilitatea crescută, competiţia, relaţiile proaste cu
colegii sau cu superiorii pot duce la apariţia stresului
profesional.

Considerând stresul boala – oarecum emblematicăa– mileniului 3, volumul de față reia parte din concluziile unor cercetări anterioare – asupra muncitorilor feroviari și asupra medicilor – și le adaugă observații legate de alte profesiuni sau domenii de activitate în care stresul, deși cu accepțiuni diferite și efecte specifice, nu poate fi neglijat: IT-iști, scriitori și artiști în general, studenți etc. Discuția se poate purta și la un nivel mai larg – suntem atât de stresați pe cât credem, noi sau alții despre noi, sau am lăsat acest cuvânt să pătrundă în viața noastră, definind aproape orice stare sau conflict personal, unele dintre ele normale, naturale?

Readucând în atenţie nume ilustre ale istoriei medicinii, se transmit cunoştinţe şi informaţii utilizabile în practica/viaţa de zi cu zi, dar se (re)activează şi conştiinţa apartenenţei la o comunitate, respectul faţă de eforturile şi realizările înaintaşilor, sentimentul datoriei de a continua şi duce mai departe cercetarea ştiinţifică în folosul umanităţii. Toate acestea înseamnă şi a asigura viitorul prin calea cea mai serioasă şi mai legitimă: aceea a valorificării întregii moşteniri a trecutului. Progresul se asigură prin paşii mai mari ori mai mărunţi ai generaţiilor succesive.

Mic dicţionar etimologic– se adresează în primul rând studenţilor medicinişti, dar poate fi util oricui doreşte să întrebuinţeze terminologia de specialitate în cunoştinţă de cauză.

Laura Poantă

Dicţionarul de faţă îşi propune să combine în modul cel mai util şi mai atrăgător pentru studentul la medicină, dar şi pentru publicul larg, chestiuni de medicină internă şi semiologie, cu aspecte legate de istoria medicinii. Autoarea crede că valabilitatea cunoştinţelor acumulate şi eficienţa lor în durata lungă a istoriei depind şi de cantitatea de tradiţie actualizată de care dispunem.

Readucând în atenţie nume ilustre ale istoriei medicinii (fireşte, fără pretenţia exhaustivităţii), se transmit cunoştinţe şi informaţii utilizabile în practica/viaţa de zi cu zi, dar se (re)activează şi conştiinţa apartenenţei la o comunitate, respectul faţă de eforturile şi realizările înaintaşilor, sentimentul datoriei de a continua şi duce mai departe cercetarea ştiinţifică în folosul umanităţii. Toate acestea înseamnă şi a asigura viitorul prin calea cea mai serioasă şi mai legitimă: aceea a valorificării întregii moşteniri a trecutului.

Progresul se asigură prin paşii mai mari ori mai mărunţi ai generaţiilor succesive.

În 1999, am alcătuit un Abecedar al vieţii sexuale (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca) în care încercam să răspund – ca specialist în medicină internă, nu ca sexolog – la câteva dintre întrebările „tăcute” ale tinerilor şi mai puţin tinerilor din jurul meu. Deşi tabu-urile privind viaţa sexuală au fost ridicate de mai bine de o jumătate de secol şi omul contemporan a învăţat să-şi respecte şi să-şi îngrijească deopotrivă trupul şi mintea, prejudecăţile inculcate secole în şir sunt încă rezistente şi, în plină epocă a „sexului care vorbeşte”, indivizii tac intimidaţi în legătură cu problemele legate de comportamentul sexual. Şi de impactul acestora asupra calităţii vieţii în general.

Buna primire de care s-a bucurat cartea m-a încurajat să revin cu o ediţie revizuită şi completată a „abecedarului”. Dicţionarul de acum este la curent cu cercetările publicate în ultimul deceniu pe teme de sexologie (vezi Bibliografia selectivă), dar nu intenţionează nicidecum să li se substituie. Medic, dascăl şi om, mă simt suficient de îndreptăţită să-mi spun punctul de vedere într-o chestiune care, nu-i aşa?, mă priveşte.